Română (România)Russian (CIS)English (United Kingdom)
Banner

Vinul – lucruri ce ar fi bine de ştiut despre el

Descriere
Vinul este o băutură ce necesită luarea în consideraţie a cîtorva factori în procesul de selecţie. Aceste nuanţe ar putea fi – temperatura băuturii, tăria sa, dopul şi chiar paharul din care se serveşte. Foarte des cînd mergem la un magazin şi alegem un vin, atragem atenţie doar culorii lui, uitînd despre faptul că tăria vinului este unul dintre cele mai importante indicatoare a calităţii lui. Într-un vin mai tare, calităţile sale gustative precum şi aromatul sunt mai tare evidenţiate.

Dopul poate multe sugera
E bine ştiut că dopul unei sticle de vin serveşte ca o fereastră prin intermediul căreia vinul respiră şi se dezvoltă. Sticlele de vin ar trebui stocate în poziţie orizontală, caz în care dopul ar fi în contact direct cu vinul, ceea ce nu iar permite să se usuce. Dopul uscat permite oxigenului să pătrundă abundent în sticlă, ceea ce duce la oxidarea vinului, şi în final distrugerii calităţii sale gustative. Uneori pe rafturile magazinelor puteţi găsi vin cu dopuri de silicon. Aceste vinuri cel mai des sunt vinuri tinere ce nu ar trebui depozitate pe termen lung.

vinul informatii consum resto.md


Culoarea sticlei de vin
De obicei vinul tînăr se îmbuteliază în sticle străvezii, la fel ca şi vinul alb. În caz că vinul are culoare, el se toarnă în sticle de culoare întunecată, ce nu permit pătrunderea radiaţei ultraviolete.

vinul informatii consum resto.md


Vinul şi forma paharului
Aroma şi gustul unui vin poate varia în dependeţă de forma şi mărimea paharului în care este turnat. Deobicei un pahar pentru vin ar trebui să aibă volumul de 600ml. Paharele pentru vin roşu sunt mai voluminoase decît paharele pentru vin alb, ele ajută să se menţină aroma. Vinurile ce au adaos de alcool sunt consumate de preferinţă din pahare mai mici şi mai înguste. Aceasta este legat de conţinutul abundent de alcool din vin, ceea ce previne şi protejează receptorii gustativi de arsuri. Experimentarea cu forma paharului este nelimitată, însă o regulă nu trebuie uitată niciodata – diametrul gurii paharului trebuie întotdeauna să fie mai îngust decît mijlocul paharului, excepţie fiind paharele pentru vinurile cu adaos de alcool şi vinurile dulci, ele se servesc din pahare convexe uşor extinse în sus. Paharele pentru vin ar trebui să fie transparente pentru ca băutura să fie clar vizibilă, iar sticla din care e confecţionat paharul ar trebui să fie netedă şi fără impurităţi.

vinul informatii consum resto.md


Temperatura vinului
Ar trebui să insuşim o regulă – cu cît calitatea vinului e mai mică, cu atît temperatura sa de servire ar trebui să fie mai joasă. Vinurilor spumante le este caracteristic o limită mai joasă a temperaturii, cu pragul de 6°C - 8°C. Diapazonul optimal pentru vinurile roz este de 9°C-12°C. Vinurile albe mai slabe sunt service la 7°C-8°C, iar cele mai concentrate la 10°C - 11°C. Ce ţine de vinurile roşii, cele seci şi tinere iubesc temperatura de 14°C - 16°C, iar cele mai vechi sunt predispose pentru 16°C -18°C. Vinurile albe dulci pot fi servite la 8°C-14°C, în acest caz temperatura depinzînd de concentraţia vinului. Vinurile cu adaos de alcool oferă aroma sa la maximum la temperaturile de 18°C-22°C. E bine de reţinut: vinurile dulci la temperatura îşi pot schimba gustul, iar vinurile albe mai bine să fie servite la temperaturi mai joase în caz contrar ar putea să aibă un gust arzător.

vinul informatii consum resto.md


Sedimentele
Sedimentele din vin sunt un fenomen acceptat, şi este caracteristic vinurilor portvein. Acest lucru înseamnă că vinul nu a trecut filtrare foarte amănunţită şi s-a păstrat într-un mod corect.

Reţineţi că diferite vinuri sunt bune în diferite situaţii.

Fiţi sănătoşi!

 

Facebook

Adauga un local nou
Pagina principală | Anunţurile Resto.md | Despre noi | Angajăm | Termeni şi condiţii | Contacte | Sitemap | Map | Login | Gourmand{eye}
: